Vararii din satele de pe cursul superior al Crisului Negru au fost deseori pomeniti in documentele feudale, mai ales cei din Carpinet si Ponoarele (azi Calugari). La 1733 se preciza ca in apropierea acestor asezari exista piatra buna, din care se arde varul ("…pro exurendo calce lapides habet…"), iar la 1778 se pomenea despre extragerea calcarului, pentru arderea varului la Vascau.

Mentiuni despre cunoasterea tainelor acestui mestesug si practicarea sa de catre locuitorii din zona apar si ma tarziu, in 1838, referitor la iobagul Hoza Flora din Carpinet care era platit cu o "cabla" (80 kg) de grau si 6 "creitari" pentru fiecare cabla de var arsa, ca varar domenial in localitatea Fanate.

Si astazi cuptoarele se ridica in panta dealului pentru ca bolovanii sa poata fi claditi si adusi mai usor. Au forma cilindrica sau troconica cu pereti de chirpici, caramida sau piatra.

Sunt cuptoare fie de suprafata, fie sapate in panta dealului. Bulgarii de calcar se cladesc in cuptor dupa reguli foarte precise, incat focul sa nu fie inabusit, iar curentii de aer sa circule liber. In partea de jos, la "talpa cuptorului" se pun bolovani mai mari, iar in partea de sus - bolovani mai mici. Cand cuptorul este umplut, "gura" acestuia se umple cu "sfac" in care se fac gauri - "liliecii" - pe unde se supravegheaza procesul arderii. "Liliecii" se inchid progresiv in timpul arderii. Focul arde 5-6 zile, apoi cuptorul este lasat sa se raceasca vreme de o zi si o noapte, dupa care bulgarii de var sunt scosi afara.